Mădălina Guluță este psiholog clinician și psihoterapeut, cu formare în terapia cognitiv-comportamentală și terapia relațională Imago.
În activitatea sa, Mădălina este preocupată de felul în care gândurile, emoțiile și comportamentele influențează modul în care comunicăm, lucrăm împreună și construim relații, aducând conceptele psihologice mai aproape de situațiile concrete din viața de zi cu zi. Experiența sa clinică, completată de formarea în comunicare și de interesul pentru psihologia relațională, îi permite să abordeze teme relevante atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru mediul organizațional: comunicare eficientă și asertivă, gestionarea conflictelor, relații sănătoase, limite personale, conectare, siguranță emoțională și wellbeing.